foto:paulpadurariu.ro |
Nunta este un
moment plin de fericire pentru miri, dar presupune şi un anumit stres pentru
miri. Nu se poate să nu te întrebi la tot pasul dacă totul este în ordine, dacă
totul decurge bine, dacă lumea se distrează. Fotografiatul este un alt moment
încărcat de stres, mai ales pentru mireasă, care se întreabă dacă e fotogenică,
dacă coafura mai stă bine, dacă nu s-a şters machiajul, dacă rochia a rămas
impecabilă. Secretul pentru fotografii de nuntă reuşite este acela de a trece
peste stres şi de a fi cât mai relaxaţi şi zâmbăreţi. Pentru a avea fotografii
de nuntă cât mai reuşite trebuie să fiţi foarte atenţi la alegerea fotografului
- nu vă bazaţi pe fotografii amatori, chiar dacă sunt prietenii cei mai buni.
Alegeţi un fotograf profesionist, cu experienţă, care priveşte nunta dvs. ca pe
o ocazie de a face cele mai bune fotografii din lume. Atunci succesul va fi garantat.
Apoi, în acord cu
fotograful, trebuie să alegeţi locul potrivit pentru a face pozele. Ideal ar fi
să alegeţi un loc în aer liber sau înafara oraşului. Pozele se pot face şi în
spaţii închise, special alese sau, de ce nu, în studioul fotografului, spaţii
ideale pentru fotografii-portret reuşite. Însă, cu cât decorul ales va fi mai
frumos, cu atât fotografiile vor fi mai bune. Lumina este şi ea esenţială
pentru reuşita pozelor. La sfatul fotografului, alegeţi acel moment al zilei în
care lumina este în avantajul vostru. De asemenea, atenţie la machiaj. Acesta
trebuie reîmprospătat înaintea sesiunii foto, mai ales la mireasă, pentru ca
totul să iasă perfect. Ai grijă la detalii - din cauza neglijenţei pot să apară
în cadru fel de fel de obiecte care nu-şi au locul şi care pot să strice poza.
Nu în ultimul rând, spontaneitatea contează. Nu vă forţaţi să arătaţi “ca la
carte”, nu staţi ţepeni, să nu aveţi zâmbete de gheaţă, nu vă gândiţi ce o să
spună mama sau tata sau cutărică când o să vadă poza. În fond este nunta
voastră, este momentul vostru, simţiţi-vă bine - în acest fel veţi avea un
album de nuntă aşa cum îl doriţi dvs. şi nu rudele care dictează. Succes!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu